Praga are un talent special pentru a ascunde lucruri ciudate printre cele frumoase.
Goticul stă alături de sticlă. Barocul, de brutalism. Sfântul Wenceslau privește orașul din monument, la doar câteva sute de metri distanță, o copie grotescă a sa stă întinsă pe burtă, pe spatele unui cal mort.
Și nimeni nu se miră prea tare de asta.
În prima parte a acestei povești despre arta lui David Černý, Praga apărea ca un oraș al provocării, al absurdului și al neîncrederii în monumente. Acum mergem mai departe — dincolo de centrul cel mai evident, spre Karlín, Žižkov, Nové Butovic și locurile unde sculpturile lui David Černý din Praga devin parte integrantă din arhitectură, istorie și viața de zi cu zi.
Pentru că Černý nu construiește galerii.
El folosește orașul care există deja.
Uneori, lipește ceva de el.
Uneori, atârnă ceva pe el.
Uneori, face sculptura să se miște.
Iar alteori, îți pune în fața unui obiect atât de absurd, încât mai întâi apare râsul, iar abia apoi întrebarea:
Ce voia, de fapt, să spună autorul prin asta?
Și poate că tocmai de la această întrebare începe cel mai bine Praga neconvențională.
Lilith – gigantica emancipată care îmbrățișează clădirea
Locație: Karlín, Franšíz-Sokolovská / Rohanské nábřeží
În octombrie 2022, în partea modernă a Pragai a apărut una dintre cele mai spectaculoase instalații ale lui David Černý.
E greu să nu o observi.
Lilith are aproximativ 24 de metri înălțime și cântărește circa 35 de tone. Figura monumentală feminină, realizată din oțel lustruit, a fost integrată în complexul rezidențial Fragment. Dar nu stă în fața clădirii ca un monument clasic. Nu este un accesoriu așezat pe gazon.
Ea intră în contact fizic cu arhitectura.
O îmbrățișează.
O susține.
Sau poate încearcă să o subordoneze.
Depinde de locul din care te uiți.
Descrierea oficială a lucrării indică faptul că figura uriașă face parte dintr-o instalație mai mare. În spațiul din jurul Fragmentului apar și fragmente monumentale de membre — o mână și un picior — sugerând că sub Praga modernă se ascunde un corp gigant, din care vedem doar părți izolate.[^1]
Cel mai spectaculos element este însă cel cinetic.
După miezul nopții, capul uriaș al Lilith se rotește cu 180 de grade.[^2]
Mișcarea la această scară funcționează complet diferit față de o instalație mică.
Mai întâi, practic, nu se întâmplă nimic.
Apoi, femeia de treizeci și cinci de tone începe să-și întoarcă încet capul.
Și timp de câteva clipe, clădirea încetează să mai arate ca o clădire.
Devine o scenografie.
Cine este, de fapt, Lilith?
Aici merită să clarificăm povestea populară.
Lilith nu este pur și simplu „prima femeie din Biblie” în sensul în care Eva biblică este Eva. Figura sa s-a dezvoltat mai ales în tradițiile iudaice ulterioare, mitologie și folclor. În unele povești, ea este prezentată ca prima parteneră a lui Adam, care a refuzat să se supună bărbatului și a părăsit Edenul.
De-a lungul timpului, a devenit o figură extrem de polisemantică.
Demon.
Răzvrătită.
Femeie independentă.
Pericol pentru ordinea stabilită.
Iar în interpretări mult mai recente — și simbol al autonomiei și emancipării feminine.
Černý folosește conștient această ambiguitate. El însuși descrie Lilith ca o figură asociată cu feminitatea, răzvrătirea și independența, amintind totodată de dimensiunea sa demonică în unele tradiții.[^1]
Și tocmai de aceea, gigantica femeie din Karlín nu este un simplu monument al „femeii puternice”.
Este mai incomodă.
Pentru că nu se știe dacă protejează.
Dacă controlează.
Dacă susține clădirea.
Sau dacă clădirea încearcă să o țină pe ea la loc.
Lilith și Karlínul modern
Însăși locația nu este aleatorie.
Karlín face parte dintre zonele Prăgei care ilustrează cel mai bine transformarea orașului după 1989.
Foste teritorii industriale, depozite și părți mai puțin reprezentative ale cartierului s-au schimbat, de-a lungul anilor, într-un spațiu de birouri, apartamente, restaurante și arhitectură contemporană.
Aici nu există decor gotic.
Nu este nevoie să imiți secolul al XVIII-lea.
Și tocmai de aceea, gigantica Lilith de oțel se potrivește perfect în acest loc.
Noua Pragă își primește noua mitologie.
Nu un rege.
Nu un sfânt.
Nu un general pe cal.
O femeie goală, înaltă cât o clădire de câteva etaje.
Este foarte în stilul lui Černý.
Interpretări
- Mama-oraș empatică: Lilith îmbrățișează clădirea — o poți citi ca pe o figură care protejează comunitatea și susține literalmente arhitectura.
- Forța feministă: interpretarea culturală ulterioară a Lilith ca femeie care refuză supunerea oferă un context emancipator foarte puternic.
- Răzvrătirea împotriva ordinii: Lilith mitologică reprezintă, de asemenea, neascultarea. În această interpretare, scara sa uriașă este aproape o manifestare a prezenței.
- Omul versus arhitectura: lângă Lilith este greu să decizi ce este mai important — sculptura sau clădirea. Granița dintre opera de artă și arhitectură se estompează.
- Controverse: tocmai prin caracterul erotic, monumental și dominant, instalația a provocat discuții încă de la început. Și probabil tocmai asta a fost scopul.
Dacă cauți pe internet termenii „Lilith Praga” sau „sculptura femeii de pe clădirea din Praga”, vei da nu doar peste una dintre cele mai mari lucrări ale lui Černý, ci și peste un exemplu de artă publică pragueză complet nouă.
Trifot – trepiedul mutat cu o privire semi-cameră
Locație: Centrul Ceh de Fotografie, Praha 5 – Nové Butovice
În 2016, Černý a instalat în fața Centrului Ceh de Fotografie Trifot — o sculptură de 12 metri, o hibridă între trepied, aparat foto și ceva ce arată ca un străin din literatura clasică science fiction.[^3]
Și într-adevăr: inspirația din science fiction nu este întâmplătoare.
Numele și forma lucrării fac trimitere, printre altele, la „Ziua Trifizilor” a lui John Wyndham, o poveste despre un atacat de organisme vegetale mobile.[^4]
Trifot arată ca și cum tocmai a făcut un pas.
Sau este pe cale să facă unul.
„Capul” său este format din diferite tipuri de aparate foto. Obiectivele devin ochi. Trepiedele — picioare.
Istoria fotografiei se transformă într-un animal mecanic uriaș.
Dar cea mai bună parte începe atunci când omul realizează că Trifot nu este doar privit.
El se uită și el.
Un sistem de camere urmărește o porțiune din spațiul înconjurător, iar imaginile selectate ale trecătorilor pot apărea pe ecranele aflate lângă sculptură.[^3]
Deodată, situația se inversează.
Ai venit să faci o poză sculpturii.
Iar sculptura face o poză ție.
Cine este fotograful aici?
Această întrebare ar avea acum douăzeci de ani o semnificație puțin diferită.
Astăzi trăim într-o lume de camere de stradă, smartphone-uri, supraveghere, algoritmi de recunoaștere a fețelor și rețele sociale în care încarcăm zilnic, voluntar, mii de imagini cu noi înșine.
Trifot stă deci la granița dintre fascinația pentru tehnologie și neliniște.
Însuși Černý a vorbit despre lucrare ca fiind puțin „orwelliană”, dar totodată ca un omagiu adus tehnologiei fotografice.[^3]
Și aceasta este mult mai interesantă decât o simplă critică a supravegherii.
Černý nu spune:
tehnologia este rea.
Ci mai degrabă întreabă:
mai observăm încă cât de des suntem observați?
Aparatul care a crescut la dimensiunile unui monstru
Când fotograful ține aparatul, totul este clar.
Omul controlează instrumentul.
În Trifot, proporțiile sunt inversate.
Aparatul este mai mare decât omul.
Stă deasupra lui.
Se uită.
Înregistrează.
Ceea ce ar fi trebuit să servească omului pentru a observa lumea, începe să observe omul însuși.
Și atunci, povestea inocentă a fotografiei se transformă într-o narațiune despre supraveghere.
Interpretări
- Orașul supraveghet: trăim în era supravegherii — adesea atât de comună, încât am încetat să o observăm.
- Tehnologie și intimitate: Trifot îi observă pe trecători, dar amintește și faptul că noi înșine producem și publicăm zilnic propriile imagini.
- Istoria fotografiei: aparatele care formează capul sculpturii fac trimitere la diferite etape ale dezvoltării fotografiei.
- Omul versus mașina: dispozitivul, care ar fi trebuit să fie un instrument, primește picioare și începe să trăiască propria viață.
- Science fiction în spațiul public: trimiterea la „Ziua Trifizilor” face ca Nové Butovice să arate, pentru o clipă, ca o secvență dintr-un film fantastic.
Dacă te interesează Praga alternativă și locurile din afara centrului strict, Trifot este un motiv foarte bun să urci în metrou și să mergi mai departe decât Staré Město.
Miminka – simboluri în creștere printre coduri (2000—2019)
Locații:
- Turnul Žižkov: temporar în 2000, permanent din 2001, înlocuite cu versiuni mai durabile în 2019.
- Variantele de bronz de la Muzeul Kampa — din 2008.
Sunt sculpturi care stau alături de o clădire.
Și sunt cele care schimbă modul în care ne uităm la întreaga clădire.
Miminkile lui David Černý fac parte din a doua categorie.
Turnul de televiziune Žižkov era deja suficient de ciudat înainte de apariția lor.
O structură înaltă, futuristă, a stârnit de la început emoții extreme. Unii vedeau în ea un exemplu interesant de arhitectură tehnologică de la sfârșitul secolului XX. Alții — un obiect brutalist care se înfige în panorama istorică a Prăgei.
Apoi Černý a adăugat copii.
Zece bebeluși uriași au început să se cațere pe structură.
Și turnul și-a schimbat caracterul.
Dintr-un obiect de infrastructură, a devenit o sculptură gigant.
Sursele oficiale ale artistului indică faptul că versiunile Babies existau deja mai devreme, însă pe turnul de televiziune Žižkov, instalația a devenit un element permanent în 2001.[^5]
În 2019, figurile de pe turn au fost înlocuite cu noi versiuni, mai durabile.[^6]
Copiii care nu au fețe
Cel mai tulburător element apare doar de aproape.
Miminkile nu au fețe obișnuite.
În locul trăsăturilor apare un semn deformat, asemănător unui cod, unui ștampilă mecanică sau unui fel de intrare computerizată.
Și tocmai aici „dulcii bebeluși mari” încetează să mai fie dulci.
Černý însuși i-a descris ca fiind undeva între inocența copilărească și neliniștea legată de tehnologie, comercializare și o lume care începe să trateze oamenii ca pe niște unități suplimentare într-un sistem.[^5]
Poți vedea cod.
Poți vedea un ecran.
Poți vedea lipsa individualității.
În orice caz, mecanismul este similar:
copilul, care ar trebui să fie simbolul individualității și al unui început nou, nu are propria față.
Miminkile de la Kampa
Dacă nu vrei să privești copiii de jos de pe turn, o întâlnire mult mai apropiată te așteaptă la Kampa.
Din 2008, se află acolo trei versiuni de bronz ale Babies.[^5]
Poți te apropii.
Să vezi scala.
Să te uiți la fețele deformatе.
Și tocmai atunci vezi cel mai bine amestecul specific lui Černý.
Mai întâi:
„Ce copil mare.”
După o clipă:
„De ce nu are față?”
Iar după încă o clipă:
„Mai e amuzant?”
Interpretări și curiozități
- Deumanizarea: bebelușii fără fețe normale pot fi citați ca simbol al standardizării tehnologice a omului.
- Tehnologia: artistul însuși a legat Babies de neliniștea față de comercializarea tehnologiei.[^5]
- Orașul le-a acceptat: instalația de pe turn, care inițial nu a fost un candidat evident pentru un simbol permanent al orașului, a devenit unul dintre cele mai recunoscute elemente ale panoramei Žižkova.
- Vampiri tineri / „îngeri ai distrugerii”: însuși Černý a folosit pentru Babies un termen similar cu „angels of destruction” — creaturi simultan inocente și potențial periculoase.[^5]
- Două experiențe complet diferite: pe turn fac parte din panoramă. La Kampa devin o întâlnire aproape fizică cu un corp ciudat, mutat.
Pentru cei care caută termenii „Žižkov ce să vezi”, „turnul de televiziune Praga” sau „copiii lui David Černý”, Miminkile sunt astăzi practic un punct obligatoriu.
Dar merită să mergi acolo și pentru însuși Žižkov.
Pentru că aici începe Praga mai puțin postală.
Sfântul Wenceslau pe calul mort – mândria inversată (1999-2000)
Locație: Pasajul Lucerna
În Pasajul Lucerna din Praga atârnă una dintre cele mai recunoscute și totodată cele mai cehe lucrări ale lui David Černý.
Sfântul Wenceslau stă pe cal.
Până aici, totul arată familiar.
Doar că calul este mort.
Atârnă cu capul în jos.
Limba îi atârnă din gură.
Iar patronul Cehiei stă încă pe burtă, cu expresia omului care se prefăcă că situația este complet normală.
Sculptura Kůň / Sfântul Wenceslau a fost creată în 1999 și face trimitere directă la unul dintre cele mai importante simboluri cehe — monumentul monumental al Sfântului Wenceslau de pe Piața Wenceslau din apropiere.[^7]
Originalul spune:
stat, tradiție, continuitate, istorie.
Černý răspunde:
ce se întâmplă dacă calul a murit, dar noi tot ne prefacem că mergem?
Este interesant că o astfel de interpretare nu este doar o adăugare ulterioară de sens operei.
Însuși Černý a vorbit despre situația în care calul național cade, totul este răsturnat cu susul în jos, iar oamenii continuă să se comporte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic special.[^7]
Este un comentariu foarte puternic asupra statului post-transformare.
Dar și o metaforă mult mai largă.
Monumentul care și-a pierdut verticala
Monumentele puterii și ale eroilor sunt aproape întotdeauna verticale.
Figura stă.
Calul stă.
Coloana stă.
Statul stă.
Istoria stă.
În Lucerna, totul este răsturnat.
Calul atârnă.
Wenceslau, în loc să conducă poporul, stă pe burtă unui animal mort.
Monumentalitatea se transformă în absurd.
Și totuși, simbolul național rămâne instantaneu recunoscut.
Și tocmai de aceea, gluma funcționează.
Dacă Černý ar fi atârnat un cavaler anonim pe un cal anonim, am avea o sculptură amuzantă.
Pentru că alege Sfântul Wenceslau, primim un comentariu asupra întregii tradiții de reprezentare a statalității cehe.
Interpretări:
- Dekonstrucția mitului: simbolul național este păstrat, dar forma sa clasică se destramă în fața ochilor noștri.
- Statul pe calul mort: se poate vedea aici un comentariu asupra situației politice și sociale a Cehiei de la sfârșitul anilor '90.
- Preaferecarea normalității: calul nu mai trăiește, lumea a fost răsturnată, dar călărețul își păstrează demnitatea.
- Critica establishment-ului: lucrarea este adesea asociată cu critica clasei politice cehe a epocii, deși reducerea ei la o singură persoană ar fi prea îngustă.
- Parodia monumentalității: Černý ia limbajul clasic al monumentului și îl distruge fără a distruge simbolul însuși.
Dacă scrii în motorul de căutare „Palatul Lucerna Praga”, „Pasajul Lucerna Praga” sau „calul lui David Černý”, uită-te sus.
În Praga, cele mai interesante lucruri se află adesea chiar acolo.
Freudul atârnat – intelectualul în suspensie (1997-2007)
Locație: Strada Husova
Acesta este unul dintre cele mai bune dovezi că, atunci când te plimbi prin Praga, trebuie uneori să încetezi să te uiți la vitrine și la pavaj.
Trebuie să te uiți în sus.
Deasupra străzii atârnă un om.
Cu o mână se ține de o structură metalică.
Cealaltă o are relaxată lângă corp.
De jos, pentru o clipă, arată ca o persoană reală, stând la un pas de moarte.
Este Sigmund Freud.
Lucrarea Man Hanging Out / Viselec a fost creată în 1996, iar în Praga a fost amplasată deasupra străzii Husova în 1997.[^8]
Și aici merită să corectăm interpretările populare.
Černý nu l-a ales pe Freud la întâmplare.
El însuși a explicat că a creat lucrarea într-o perioadă în care, la sfârșitul secolului XX, se vorbea mult despre noul mileniu care se apropia și despre rolul intelectualului în lumea viitoare. Freud era pentru el simbolul intelectualismului secolului al XIX-lea și al omului care a creat psihanaliza.[^8]
De aceea, figura atârnată nu trebuie neapărat citită ca o poveste despre sinucidere.
Mult mai interesant este cuvântul:
suspensie.
Freud nu cade.
Încă.
Nu stă nici sigur.
Se află între.
Intelectualul care nu mai are sol sub picioare
Sfârșitul secolului XX a fost o perioadă de schimbări enorme.
Blocul estic s-a prăbușit.
Harta politică a Europei s-a schimbat.
Tehnologia a început să accelereze.
Internetul a intrat încet în viața de zi cu zi.
Ideologiile care păreau durabile timp de decenii au început brusc să arate ca resturi ale unei lumi vechi.
Și deasupra străzii pragueze atârnă Freud.
Un om care a încercat să privească în interiorul psihicului uman, dar care nu mai are sol sub picioare.
Este o imagine a nesiguranței intelectualului.
Dar în același timp, nu este complet pesimistă.
Freud se mai ține.
Sculptura pe care au luat-o pentru un om real
Forma realistă a instalației a făcut adesea ca trecătorii din diferite orașe să confunde figura cu un om viu.
Aceasta este, de asemenea, parte din puterea acestei opere.
O sculptură muzeală este semnată de la început.
Știi că privești artă.
Aici reacția este inversă.
Mai întâi:
„Cineva atârnă acolo!”
Abia apoi:
„E o sculptură.”
Černý folosește câteva secunde de incertitudine.
Și tocmai în ele, opera funcționează cel mai puternic.
O istorie interesantă:
- instalația a călătorit în afara Prăgei și în diferite locuri a fost luată de trecători pentru un om real aflat în pericol;
- alegerea lui Freud avea, conform lui Černý, legătură cu întrebarea despre viitorul rol al intelectualului la pragul secolului XXI;[^8]
- în Praga, multe persoane trec pe sub sculptură și nici măcar nu o observă.
De aceea, dacă cauți „Freudul atârnat Praga”, ține minte cea mai simplă instrucțiune:
capul în sus.
Politicienii care pisau – grotesca sfaturilor (2004)
Locație: Muzeul Franz Kafka
În curtea Cihelnei Hergetovej de lângă Muzeul Franz Kafka stau doi bărbați goi.
Sunt realizați din bronz.
Au peste doi metri înălțime.
Și pisau într-un rezervor în formă de Republică Cehă.
Așa arată una dintre cele mai cunoscute realizări ale lui David Černý.
Numele oficial al lucrării este Streams, deși mulți turiști o cunosc simplu ca Piss, Proudy, Čůrající postavy sau în română: Pisătorii.
A fost creată în 2004 ca o fântână interactivă care folosește mecanică, electronică și un sistem GSM.[^9]
Și aici merită să clarificăm un detaliu din textul original:
povestea mesajelor SMS nu este doar o legendă urbană.
Descrierea oficială a lucrării de pe site-ul lui David Černý indică faptul că mecanismul fântânii a fost proiectat astfel încât jeturile să poată „scrie” texte legate de Praga, iar sistemul lua în considerare și mesajele trimise prin telefon.[^9]
Asta face ca sculptura să fie mult mai viclenă decât pare la prima vedere.
Nu avem doar doi bărbați pisând în Cehia.
Avem figuri mecanice scriind cu jet de apă pe harta țării.
Cehia ca urinal?
Aceasta este, desigur, cea mai evidentă provocare.
Dar Černý a atras atenția și asupra zicătorii cehe legate de „obsikanie” (pisatul pe) cuiva, în sensul de a păcăli sau domina pe celălalt.[^9]
Apare din nou jocul lingvistic, politic și național.
În același timp, artistul înscrie conștient lucrarea într-o lungă istorie a artei care folosește motivul urinării — de la celebrul Manneken Pis din Bruxelles la Fântâna lui Marcel Duchamp.[^9]
Deci chiar și cea mai primitivă glumă are în spate o istorie a artei.
Foarte în stilul lui Černý.
Locația ideală
Și mai bună este locația.
La câteva sute de metri, mulțimile fac poze la Podul Carol.
În jur avem palate baroce, Malá Strana și una dintre cele mai romantice porțiuni ale orașului.
Iar aici doi bărbați goi pisau în Cehia.
Acesta este absurdul praguez.
Nu trebuie să mergi la marginea orașului.
El se află chiar în mijlocul decorului istoric.
Interpretări:
- Democrația scrisă... în apă: statul devine o suprafață de înregistrare temporară, care apare și dispare instantaneu.
- Grotesca politică: harta țării este lipsită de sacralitatea națională.
- Metafora puterii: lucrarea poate fi citită ca un comentariu asupra modului în care politica tratează statul.
- Jocul lingvistic: idiomul ceh legat de „obsikanie” adaugă lucrării un strat suplimentar.
- Istoria artei: Černý însuși a indicat asocierile cu Manneken Pis și Fântâna lui Duchamp.[^9]
Și din nou:
mai întâi omul râde.
Abia apoi începe să analizeze.
Quo Vadis – Trabantul la paradă libertății (1990)
Locație: Ambasada Germaniei / Musoleum
Trabant.
Mașina care, pentru o mare parte a Europei Centrale, a devenit simbolul cotidianului socialismului real.
Mică.
Simplă.
Distinctivă.
Și probabil una dintre cele mai puțin monumentale mașini produse vreodată.
Černý a făcut deci lucrul logic.
I-a dat picioare.
Quo Vadis a fost creat în 1990, imediat după evenimentele care au schimbat Europa Centrală.[^10]
Pentru a înțelege cu adevărat această sculptură, trebuie să te întorci în 1989.
Germania de Est a început să caute în masă drumul spre Vest. Unul dintre locurile cheie a devenit ambasada Republicii Federale Germania din Praga. Sute, apoi mii de cetățeni ai RDG au încercat să intre în incinta ambasadei, sperând să poată emigra.
În jur au rămas mașini.
Wartburguri.
Și, mai presus de toate, Trabante.
Mașinile oamenilor care nu mai voiau să se întoarcă acasă cu ele.
Černý a transformat acest obiect al cotidianului într-un simbol al migrației.
Trabantul primește picioare.
Nu mai trebuie să meargă pe drum.
Poate pleca.
De ce „Quo Vadis”?
În latină:
Quo vadis?
înseamnă:
Unde mergi?
În cazul mașinii cu picioare de om, întrebarea sună brusc foarte literal.
Dar în 1990 avea o greutate mult mai mare.
Unde merg germanii?
Unde merge Cehoslovacia?
Unde se îndreaptă Europa după căderea Cortinei de Fier?
Ce se va întâmpla cu adevărat cu statele ale căror granițe, sisteme și certitudini politice tocmai începeau să se destrame?
Trabantul este amuzant.
Dar istoria pe care o poartă nu este amuzantă.
Sculptura și ambasada Germaniei
Turnarea în bronz a Quo Vadis se află în grădina Ambasadei Germaniei din Praga.[^10]
Acest loc are o semnificație simbolică uriașă tocmai din cauza evenimentelor din 1989.
Sculptura s-a întors astfel, într-un fel, la sursa propriei sale istorii.
Nu stă într-o galerie aleatorie.
Stă acolo unde oamenii au lăsat cu adevărat Trabantele, încercând să iasă din RDG.
O parte din prezentarea operei lui David Černý se poate vedea astăzi și la Musoleum — spațiul său permanent de expoziție amenajat într-o fostă distilerie din Smíchov.[^11]
Interpretare:
- Simbol al migrației și al unei noi căi: mașina primește picioare deoarece proprietarii ei au trebuit să găsească singuri drumul către o lume nouă.
- Libertatea: Trabantul încetează să mai fie un obiect asociat unui sistem și începe simbolic să meargă unde vrea.
- Ironia istorică: cea mai obișnuită mașină a blocului estic este ridicată la rangul de monument.
- Quo vadis? – întrebarea „unde mergi?” se adresează nu doar refugiaților din RDG, ci întregii Europe Centrale din 1989.
- Memoria fără patos: în loc de un monument cu un erou și o steag, avem un Trabant cu picioare.
Și poate că tocmai aici se vede cel mai bine metoda lui David Černý.
Dacă ar fi povestit istoria refugiaților din RDG printr-un monument clasic, s-ar fi născut probabil un grup de oameni privind spre libertate.
Steag.
Față.
Patos.
Bronz.
Černý lasă doar mașina.
Ii adaugă picioare.
Și brusc, întreaga istorie este în interior.
David Černý și Praga – orașul care nu se teme de propria sa grotescă
Când aduni aceste lucrări împreună, începe să fie vizibil un anumit tipar.
Lilith susține clădirea.
Trifot se uită la trecători.
Miminkile se cațără pe turn.
Wenceslau stă pe calul mort.
Freud atârnă deasupra străzii.
Doi bărbați pisau în Cehia.
Trabantul merge.
Niciunul dintre aceste obiecte nu se comportă așa cum ar trebui.
Și poate tocmai de aceea se potrivesc atât de bine în Praga.
Pentru că Praga este însăși un oraș în care istoria a încetat adesea să se comporte conform planului.
Imperiile au dispărut.
Statele au apărut.
Statele s-au destrămat.
Tancurile au sosit.
Tancurile au plecat.
Monumentele au fost ridicate.
Monumentele au fost explodate.
Numele străzilor s-au schimbat.
Erounii unui sistem au devenit problema următorului.
Černý ia această instabilitate istorică și o traduce în limbajul sculpturii.
Nimic nu este complet nemișcat.
Nimic nu este complet sacru.
Nimic nu ar trebui acceptat fără o întrebare.
Praga neconvențională începe acolo unde se termină cartea poștală
Poți petrece un weekend în Praga și să nu vezi aproape niciuna dintre aceste lucruri.
Podul Carol.
Malá Strana.
Bere.
Întoarcerea la hotel.
Va fi totuși o călătorie frumoasă.
Dar există încă o a doua Praga.
Praga alternativă.
Praga artei contemporane.
Praga Žižkova și Karlína.
Praga pasajelor.
Praga sculpturilor ciudate.
Praga în care trebuie să te uiți nu doar înainte, ci și în sus.
Și tocmai acolo se simte cel mai bine David Černý.
Pentru că arta lui nu are nevoie de liniștea unei galerii.
Are nevoie de omul care merge să cumpere pâine, face colț și vede brusc pe Freud atârnat deasupra străzii.
Atunci, timp de câteva secunde, întregul oraș își schimbă sensul.
Iar apoi omul merge mai departe.
Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Puțin ca Sfântul Wenceslau pe calul mort.
Note
[^1]: David Černý, Lilith, site-ul oficial al artistului – descrierea instalației din 2022, înălțimea, materialul, locația de la Fragment și elementele suplimentare ale compoziției: David Černý – Lilith.
[^2]: Prague City Tourism, Lilith statue – sursa care indică înălțimea de aproximativ 24 de metri, masa de aproximativ 35 de tone și rotația capului cu 180 de grade după miezul nopții: Prague City Tourism – Lilith.
[^3]: David Černý, Trifot – descrierea oficială a sculpturii interactive de 12 metri din 2016, echipată cu electronică și sistem de urmărire a trecătorilor: David Černý – Trifot.
[^4]: Czech Photo Centre, Trifot – descrierea inspirației din „Ziua Trifizilor” a lui John Wyndham și utilizarea aparatelor foto și a ecranelor: Czech Photo Centre – Trifot.
[^5]: David Černý, Babies – istoria oficială a Miminkilor, interpretarea lor, locațiile de pe Žižkov și Kampa și comentariile autorului privind tehnologia și „îngerii distrugerii”: David Černý – Babies.
[^6]: Prague City Tourism, Socha Miminko (Baby) – informații despre cele zece figuri de pe turnul Žižkov, schimbarea structurii în 2019 și cele trei Miminkile de bronz de la Kampa: Prague City Tourism – Miminko.
[^7]: David Černý, Saint Wenceslas – descrierea oficială a sculpturii din 1999 din Pasajul Lucerna și comentariul autorului privind simbolul național răsturnat: David Černý – Saint Wenceslas.
[^8]: David Černý, Man Hanging Out – descrierea oficială a Freudului atârnat, datarea lucrării și declarația autorului despre sfârșitul secolului XX și viitorul intelectualului: David Černý – Man Hanging Out.
[^9]: David Černý, Streams – descrierea oficială a fântânii din 2004, mecanismul GSM, posibilitatea de a „scrie” cu jet de apă și comentariul autorului privind idiomul ceh și referințele la istoria artei: David Černý – Streams.
[^10]: David Černý, Quo Vadis (Trabant) – istoria oficială a lucrării din 1990, legătura sa cu refugiații din RDG și ambasada RFG din Praga, precum și turnarea ulterioară în bronz: David Černý – Quo Vadis.
[^11]: Prague City Tourism, Musoleum – informații despre galeria permanentă a unor lucrări selectate ale lui David Černý din fosta distilerie din Smíchov: Prague City Tourism – Musoleum.